,,O clipǎ natura n-a fost atentǎ şi a creat omul.
VOLTAIRE
În ultimul timp, un termen asociat celui de mediu înconjurǎtor este poluarea, care se manifestǎ ca o agresiune continuǎ împotriva intregritǎţii acestuia .Poluarea reprezintǎ de fapt preţul pe care oamenii îl plǎtesc pentru beneficiile aduse de tehnica modernǎ.
Lumea modernǎ, ca urmare a acţiunii omului ,tinde sǎ distrugǎ armonia cadrului natural în care trǎieşte.Capacitatea tehnicii moderne de transformare a habitatului natural al omului, este astǎzi considerabilǎ şi va fi şi mâine.
Omenirea prin activitǎţile ei contribuie la creşterea cantitǎţii de gaze în atmosferǎ, contribuind astfel la încǎlzirea pǎmântului distrugând stratul de ozon ,acel component atmosferic care protejeazǎ planeta de radiaţiile ultraviolete.
Poluarea atmosfericǎ poate afecta de asemenea ecosistemele acvatice şi terestre dacǎ poluanţii se dizolvǎ în apǎ sau precipitǎ sub formǎ de ploaie.
Multǎ vreme omul a presupus cǎ solul, apa şi aerul pot prelua ,absorbi şi recicla produsele reziduale ale activitǎţii sale - oceanul ,atmosfera şi chiar pǎmântul fiind astfel un fel de receptoare cu capacitate nelimitatǎ .S-a dovedit însǎ ,din pǎcate cǎ unele dintre aceste produse,cele sintetice,de pildǎ,rezistǎ la descompunerea naturalǎ ,fiind toxice.
Problema poluǎrii atmosferei,apei şi solului- trei dintre componentele principale ale mediului înconjurǎtor – se pune tot mai acut azi îndeosebi în centrele cu mari aglomerǎri de populaţie.
Concentrarea populaţiei în centre mari, supraaglomerate,ridicǎ tot mai multe probleme privind poluarea şi tot atâtea pericole potenţiale pentru om şi mediul lui de viaţa.Ritmul inovaţiilor tehnologice a crescut enorm,fǎcând necesarǎ o reglementare cât mai promptǎ a efectelor secundare ale acestora.Toate aceste probleme ,acumulate şi diversificate în timp , pun tot mai pregnant în faţa societǎţii umane o problemǎ nouǎ , deosebit de importantǎ şi de acutǎ-protecţia mediului înconjurǎtor al omului adicǎ atât al biosferei ,cât şi a intracţiunii acesteia cu celelalte elemente ale naturii.
În acest context,colapsul global al mediului înconjurǎtor este ineviatbil.Statele dezvoltate ar trebui sǎ lucreze alǎturi de statele în curs de dezvoltare pentru a se asigura cǎ economiile acestor ţǎri nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare.Politicienii din zilele noastre ar trebui sǎ se gîndeascǎ mai degrabǎ la susţinerea programelor de reducere a poluǎrii, decât la o extindere mai mare a industralizǎrii.
Strategiile de conservare a mediului ar trebui sǎ fie acceptate pe o scarǎ mondialǎ. Cu alte cuvinte,având la dispoziţie tehnologia actualǎ, distrugerea globalǎ a mediului înconjurǎtor ar putea fi stopatǎ.
Poluarea mediului este din ce în ce mai intensǎ ,dar se pare cǎ oamenii,singurii responsabili, nu iau în seamǎ acest lucru.
Omul trebuie sǎ fie convins cǎ nu are dreptul moral de a provoca distrugerea unor specii de plante şi animale,poluarea mediului, exploatarea neraţionalǎ a resurselor naturale.
Pentru acest motiv,el trebuie sǎ fie conştient cǎ viitorul omenirii depinde numai de atitudinea fiecǎrui locuitor al planetei faţǎ de ocrotirea naturii.
Trebuie sǎ învǎţǎm sǎ protejǎm ,sǎ ocrotim şi sǎ conservǎm elementele mediului înconjurǎtor,de aceea este necesar sǎ cunoaştem sursele de poluare.Acestea pot fi:
1.Surse latente de poluare
În prezent existǎ surse naturale de poluare cum ar fi:vulcanii,furtunile de praful,ozonul,vânturile, apele subterane şi în viitor este posibil sǎ aparǎ şi alte surse,nu numai pe pǎmânt ci şi în spaţiul cosmic.
Ozonul este o substanţǎ periculoasǎ pentru om chiar şi în concentraţii mici,in schimb existenţa pǎturii de ozon în straturile superioare ale atmosferei are rol vital de protecţie împotriva radiaţiilor cosmice.
În anul 1985 în timpul primǎverii australe s-a pus în evidenţǎ o scǎdere dramaticǎ a grosimii stratului de ozon de deasupra Antarticii cea ce a condus la formarea unor ,,gǎuri’’ care s-au extins ca arie de la 40% la 50 % între anii 1985-1987. Apariţia unor particule de gheaţǎ favorizeazǎ reacţiile ce conduc la dispariţia ozonului.
Aerul este purtǎtorul unor agenţi poluanţi pe care îi împrǎştie cu repeziciune pe întreaga suprafaţǎ a pǎmântului .Studiile aratǎ cǎ , în fiecare an ,atmosfera poartǎ peste 30 de milioane de tone de praf
Apele subterane , care stau în contact îndelungat cu masive de sare sau alte minerale se încarcǎ cu substanţe impurificatoare,chiar toxice.
Omul ,ca fiinţǎ vie ,produce deşeuri proprii existenţei sale.Pe lângǎ acestea existǎ şi cele provenite din activitǎţile sale industriale, îmbrǎcǎmintea,mobila,detergenţii, cosmeticele,chimicalele de uz casnic şi altele.
O mare parte a acestora nu sunt biodegradabile şi altele sunt direct toxice.Urmeazǎ o statisticǎ aproximativǎ în privinţa deşeurilor solide hârtie-55%,metalice-9%,alimentare-14% textile- 5%,lemnoase-4%,sticlǎ-9 %,plastice-1 %,diverse-3%.
Se estimeazǎ cǎ deşeurile pe cap de locuitor vor creşte anual cu urmǎtoarele valori: carte şi hârtie cu 1,5-2 kg ;plastice cu 0,5-0,7 kg; sticlǎ cu0,6 kg;mobilǎ cu 3-5 %din existent.
3.Agricultura ,silvicultura si zootehnia -ca surse de poluare
În mod paradoxal,tocmai ramurile economiei umane se bazeazǎ cel mai mult pe faptul cǎ relaţiile cu mediul sunt în acelaşi timp şi surse de poluare.Agricultura poate fi sursǎ de poluare a mediului prin : declanşarea şi favorizarea proceselor de degradare a solurilor în urma proceselor de eroziune , saraturare ,folosire de pesticide ,utilizare în exces a îngrǎşǎmintelor chimice.
Despǎdurirea exageratǎ în zona superioarǎ a majoritǎţii bazinelor hidrografice ,ca şi folosirea neraţionalǎ a unor terenuri agricole ,au avut o influenţǎ negativǎ asupra scurgerii apei pe versanţi,provocând declanşarea unor grave procese de eroziune , a solului .Fondul forestier al ţǎrii noastre este de 6,4 miloane de ha ,ceea ce reprezintǎ un puternic dezechilibru , predominând pǎdurea tânǎrǎ ,iar cea de peste 80 de ani prezintǎ un deficit de 500 de mii de ha ,determinând o acutǎ lipsǎ de material lemnos pentru cherestea şi furnire.
În ceea ce priveşte zootehnia ,chiar unele animale domestice distrug iremediabil vegetaţia arborescentǎ în dezvoltare ,împiedicând regenerarea pǎdurilor .De asemenea crescǎtorii de animale domestice pot pune probleme serioase privind poluarea mediului cu deşeuri animaliere .Exodul unor populaţii de animale poate crea catastrofe ecologice.În zootehnie ,pe lânga insecticide,se mai utilizeazǎ şi alte substanţe chimice care dau efecte secudare nedorite.Este vorba de substanţele administrate pentru influenţarea dezvoltǎrii producţiei animaliere .Acestea dǎuneazǎ pentru cǎ sunt elimnate prin urinǎ şi se regǎsesc în apa de bǎut a altor loturi de animale ,sau pot ajunge la om dacǎ sunt administrate pânǎ în ultimele zile de dinaintea sacrificǎrii.
4.Poluarea radioactivǎ
Poluarea radioactivǎ este o formǎ specialǎ de poluare datoritǎ emisiei în spaţiu a unor radiaţii capabile sǎ producǎ efecte fizice ,chimice şi biologice asupra organismelor vii.Pe pǎmânt existǎ un fond global de radiaţii ,datorat surselor de iradiere naturalǎ ,care este suportat de organismele vii datoritǎ adaptǎrii.Radiaţiile sunt emisii spontane şi permanente produse din dezintegrarea atomicǎ.În anul 1988 existau in lume 385 de centrale nuclero-elecrice,cu o putere instalata de 400.000 de MW ,înglobând 3800 de reactoare în funcţiune.
Efectele poluǎrii cu radiaţii se fac resimţite ,în toate cazurile în atmosferǎ,în apǎ, pe sol, influenţând organismele vii,uneori pe lanţul trofic .Efectele acestei poluǎri pot fi: directe şi indirecte .În general,efectul nociv al radiaţiior depinde de tipul de radiaţii,de energia radiaţiei şi de durata de iradiere ,determinând:
-efecte pe termen scurt ,dupǎ o iradiere puternicǎ (boli specifice,decese)
-efecte pe termen lung,pe seama acumulǎrii unor iradieri slabe (creşte riscul de cancer)
-efecte genetice,ce se manifestǎ la urmaşii pǎrinţilor iradiaţi
Ponderea majorǎ ,în pericolul de poluare cu radiaţii,o deţin experienţele nucleare militare şi exploatarea centralelor nuclearo-electrice.Deja au avut loc o serie de accidente nucleare grave (Cernobâl în 1986,Three Miles Island USA 1979).Dupǎ accidentul de la Cernobâl s-a admis cǎ ţara noastrǎ a primit o dozǎ suplimentarǎ de iradiere aproximativ egalǎ cu cea naturala.
5.Poluarea sonorǎ
Undele mecanice,reprezentate prin trepidaţii,sunete ,infrasunete şi vibraţii ultra sonore , polueazǎ în special mediul urban creind efecte psihologice epuizante .Zgomotul se caracterizeazǎ prin:intensitate , duratǎ şi frecvenţǎ a sunetelor componente .
Intensitatea se exprimǎ în Beli ,însǎ din motive practice se ia ca unitate de mǎsurǎ a intensitǎţii zgomotului ,decibelul,dB.
În scopul reducerii nivelului zgomotului şi ţinând cont de natura activitǎţilor umane,s-au stabilit anumite limite admisibile ale acestuia.De exemplu:90dB-în halele industriale,50 dB- în zonele de locuit urbane ,45 dB –în zonele de recreere şi zonele protejate.
6 .Poluarea chimicǎ- Mercurul agent poluant al mediului
Mercurul este un element cu utilizǎri foarte largi, dar în acelaşi timp extrem de toxic, încât se pune cu stringenţǎ problema îndepǎrtǎrii din mediu a acestui agent deosebit de poluant.Mercurul ,chiar în cantitǎţi foarte mici este extrem de toxic şi de aceea el trebuie determinat şi îndepǎrtat din mediu şi pe cât posibil recuperat .
Mercurul este un element cu utilizǎri importante în diverse domenii începând cu agricultura (obţinerea de fungicide),în dentisticǎ(obţinerea de amalgame),în industria catalizatorilor(fenil acetat de mercur),a explozivilor, a hârtiei, în farmaceuticǎ,etc.
Deşi domeniile de utilizare ale mercurului sunt foarte largi faptul cǎ atât el cât şi compuşii sǎi sunt extrem de toxici ridicǎ serioase probleme în determinarea lor ca poluanţi ai mediului înconjurǎtor.
Mercurul existǎ în trei stǎri de oxidare diferite:Hg0,Hg22+,Hg2+.Se cunosc şi o mare varietate de compuşi organo –mercurici. Mercurul lichid exceptând cazurile extreme nu este otrǎvitor.Mercurul metalic luat pe cale oralǎ în doze de 100-500 g numai rareori este toxic,dar inhalarea vaporilor de mercur este dǎunǎtoare.
Intoxicaţiile cronice pot fi mortale sau pot duce la distrugerea sistemului nervos,şi aceasta când se inhaleazǎ aer ce contine 1200-1800μ/mc Hg mai mult timp.
Intoxicaţiile acute nu sunt deosebite de cele de tip cronic , rezultǎ ca urmare a expunerii la o concentraţie de mercur mai mare decât cea admisǎ sau în urma contactului organismului cu o suprafaţǎ tratatǎ cu compuşi mai toxici,de tipul alchil derivaţilor,clorurilor, cianurilor,etc.Intoxicaţia acutǎ afecteazǎ în primul rând aparatul digestiv şi rinichii şi se caracterizeazǎ prin gust metalic ,greaţǎ, dureri abdominale,scaune cu sânge,dureri de cap şi adesea creşterea albuminei.Deasemenea pot cǎdea dinţii,pot apǎrea ulceraţii ale feţei şi buzelor.
Compuşii anorganici sunt mai puţin impotanţi în contaminarea mediului.Compuşii mercurici sunt mai toxici decât cei mercuroşi.Clorura mercuricǎ este mult mai toxicǎ, este o otavǎ protoplasmaticǎ.Consumarea pânǎ la 500-900 mg HgCl2 nu duce la moarte,doza letalǎ fiind de 1gram.
Sistemul nervos central este atacat când concentraţia de mercur determinatǎ în urinǎ este de 7000-9000μg/l.Simtomele apar la o concentraţieîn urinǎ de100μg/l,rinichii fiind primii şi totodatǎ cei mai afectaţi.
Peştii au proprietatea de a concentra urmele de mercur din mediul acvatic în organismul lor, devenind astfel foarte toxici pentru om.Sunt cunoscute în acest sens intoxicaţiile în masǎ din regiunea Minamata(Japonia)
Otrǎvirea s-a datorat clorurii de metil mercur care s-a format în reziduurile unei fabrici care folosea oxidul de mercur în acid sulfuric drept catalizator pentru obţinerea acetaldehidei. Reziduurile au fost deversate în golful Minamata ,iar compuşii organo –mercurici au fost acumulaţi în peşti.De asemenea s-a semnalat sinteza unui compus organo-mercurial (CHOCH2-HgCl) din acetaldehidǎ,sulfat de mercur,clorurǎ de sodiu,astfel încât s-a considerat posibilitatea apariţiei de CH3-HgCl conform secvenţei:
CHOCH2-HgCl+[O]→HOOCCH2HgCl →CH3HgCl +CO2
În afarǎ de caracterul sǎu toxic foarte ridicat , o proprietate a acestuia ridicǎ probleme deosebite şi anume de a se acumula în organismele vii.
Poluarea cu compuşi organo-mercurici ce pot rezulta datoritǎ activitǎţii bacteriene asupra compuşilor cu mercur , sau a folosirii pesticidelor cu mercur este de o importanţǎ deosebitǎ,deoarece concentraţia la care aceşti compuşi îşi manifestǎ toxicitatea este de aproximativ 10 ori mai micǎ decât cea a corespunzǎtoare mercurului.
Au fost întreprinse studii intense privind metodologia de analizǎ a mercurului cu scopul de a evidenţia sursele de poluare şi gradul de contaminare a diverselor materiale , cea mai importantǎ metodǎ fiind metoda spectrofotometricǎ.Aceastǎ metodǎ se referǎ la determinarea mercurului din apele reziduale.Determinǎrile au fost fǎcute cu un spectrofotometru de tip SPECOL la lungimea de undǎ de 490 nm. Principiul metodei se bazeazǎ pe formarea unui complex colorat al mercurului cu difenil tiocarbazona ,la pH=1.
CONCLUZII:
Ca o expresie concretǎ a acestei conştientizǎri , 25 de ţǎri dezvoltate şi în curs de dezvoltare au cǎzut de acord în noiembrie 1990 sǎ creeze un instrument de asistenţǎ denumit ,,The Global Environment Faciliti ,, (GEF).Cu un capital subscris de 1,5 miliarde de dolari (GEF) îşi concentreazǎ eforturile asupra a patru domenii şi anume :protecţia pǎturii de ozon;limitarea emisiilor de poluanţi(efect de serǎ) ; protejarea biodiversitǎţii(fondul genetic);protejarea apelor internaţionale.
În prezent ,şi desigur şi în viitor ,obligaţia noastrǎ a oamenilor este de a echilibra şi controla calitatea mediului pentru fiecare componentǎ cât şi pe ansamblu.
Protejând mediul ne protejǎm pe noi. Trebuie sǎ învǎţǎm sǎ protejǎm, sǎ ocrotim şi sǎ conservǎm elementele mediului natural.
Bibliografie:
Info mediu-Revista Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului
C.D.Neniţescu-Chimie Generalǎ
la asemenea bloguri lungi , exista timp , cu siguranta .
RăspundețiȘtergere