PARFUMURI ŞI ESENŢE. STUDIU ASUPRA METODELOR DE EXTRAGERE A ESENŢELOR

Parfumul este un”‘accesoriu” care vine să întregească personalitatea şi ţinuta fiecărei femei, a fiecărui om. El poate fi ales în funcţie de anotimp, momentul din parcursul zilei în care este “purtat”, de starea de spirit (état d’âme) şi gusturile fiecăruia dintre noi. Deoarece piaţa parfumurilor este în continuă dezvoltare, iar consumatorii au aşteptări din ce mai variate şi elevate de la companiile producătoare de parfumuri şi esenţe, am considerat importantă şi oportună abordarea acestei teme, respectiv: “ Parfumuri şi esenţe. Studiu asupra metodelor de extragere a esenţelor “. Pâna nu demult, parfumurile noastre se datorau florilor, iar esenţele, fructelor. Mirosurile florilor şi fructelor se datorează unor substanţe organice simple: eteri, esteri, alcooli nesaturaţi, etc., care se pot obţine şi în laborator. Astfel- parfumul iasomiei este mirosul propionatului de benzil şi acetatului de benzil, parfumul florilor de portocal şi de lăcramioare se datorează nerolinei (metil-β-naftileterul), acetatul de linalil este parfumul de levanţică, geranionul (dimetiloctadionol) este parfumul trandafirului. La grecii antici, esenţele şi parfumurile au jucat un mare rol în medicină, acestea având un rol antiseptic. De la greci parfumurile au trecut la romani şi apoi obţinerea şi folosirea lor s-a extins. Progresul neîncetat al chimiei a permis extragerea de esenţe şi arome, dar şi producerea lor pe cale artificială. Florile, frunzele, fructele şi rădăcinile mirositoare îşi datorează parfumul unor substanţe organice volatile, numite uleiuri volatile,uleiuri eterice (esenţe). Uleiurile eterice (sau esenţiale) reprezintă amestecuri de substanţe cu diferite funcţiuni chimice: eteri, esteri, alcooli nesaturaţi, aldehide, cetone etc. Din cauza mirosului lor plăcut, uleiurile eterice se folosesc în industria parfumurilor. Nu orice substanţă mirositoare este parfum. Pentru ca o substanţă să fie un parfum, trebuie să îndeplinească două condiţii, şi anume- să fie volatilă la temperatură obişnuită şi să producă asupra simţurilor o senzaţie placută. Metodele folosite pentru extragerea uleiurilor volatile din plante sunt: presarea, antrenarea cu vapori de apă (distilarea), extragerea cu grăsimi, extragerea cu ajutorul solvenţilor volatili, maceraţia şi descompunerea fermentativă. 1. Presarea -se foloseşte la extragerea uleiurilor volatile din coji de fructe (exemple: lămâile şi portocalele). Expression este o tehnică foarte simplă în care se folosesc fructe citrice (coji proaspete), fiind supuse unor presări la rece, operaţie în urma căreia se extrag esenţele uleioase cu ajutorul unor role sau bureţi. Această operaţie nu implică folosirea căldurii, aroma fiind apropiată de mirosul natural al fructului. Egiptenii în antichitate adunau flori într-un săculeţ de mătase, care era stors până se scurgea tot uleiul din ele. În Italia, uleiul de lămâie era cules printr-o procedură similară numită “ecuelle”. 2. Distilarea- este metoda obişnuită pentru extragerea uleiurilor eterice şi constă în distilarea plantelor sau părţilor din plantă cu vapori de apă. Această metodă este folosită pentru obţinerea esenţelor de trandafir, de iasomie, de levănţică, flori de portocal etc, şi este principala metodă de extracţie a uleiurilor. Procesul de distilare este bazat pe principiul fierberii materialului şi extragerea esenţei prin evaporare. După condensare, uleiul se separă de apă şi poate fi colectat. Plantele sunt strivite pentru a-şi elibera uleiurile mai uşor. Pentru obţinerea unui kilogram de ulei de trandafir sunt necesare cinci-şase tone de petale. Metodele curente mai implică punerea plantelor pe o sită prin care trec vapori fierbinţi. 3. Extracţia cu solvenţi volatili- se foloseşte când plantele au un conţinut mic de uleiuri volatile sau când uleiurile îşi schimbă compoziţia chimică.Această metodă de extracţie a uleiurilor aromatice se foloseşte pentru plantele a căror aromă este deteriorată de temperaturi ridicate. Uleiurile sunt extrase folosind solvenţi care au punctul de fierbere mai mic decât al apei, cum ar fi eter sau substanţele extrase din petrol, al căror grad de evaporare este ridicat. Aceste metode sunt folosite, în general, pentru dizolvarea esenţelor din plante sau grăsimi animale. Metoda uzuală implică aplicarea materialului aromat pe o sită din metal într-un container; solventul este aplicat peste ele, după care este lăsat să se vaporizeze, lăsând în urmă o substanţă numită „beton”, formată din uleiul esenţial şi stearoptene. Uleiul aromat poate fi separat de stearoprene prin extracţia cu alcool, rezultând cea mai pură şi concentrată substanţă din toate uleiurile cunoscute. Cei mai utilizaţi solvenţi sunt: eterul de petrol (pentru flori), benzina (pentru obţinerea răşinilor ), alcoolul etc. 4. Extracţia cu solvenţi graşi, nevolatili (cu grăsimi)- se foloseşte pentru florile de iasomie şi tuberoză (practicat de Grasse în Franţa de Sud). Prin această metodă se obţin produsele cele mai fine şi mai delicate, dar este înceată şi costisitoare. Florile se aşează pe suprafeţe netede , unse cu o grăsime animală solidă şi se aşează în noi straturi de flori pâna ce grăsimea se saturează cu uleiul eteric. Uleiul eteric se extrage apoi din grăsime cu alcool. 5. Extracţia cu adsorbanţi solizi Florile se aşează pe nişte rame, cu plase deasupra adsorbantului. Ramele, puse unele peste altele, formează dulapuri închise ermetic, care nu dau voie uleiului volatil să se răspândească în aer . Uleiul eteric se extrage cu alcool. Dacă soluţia alcoolică se supune distilarii, se obţine uleiul volatil pur. Uleiurile eterice se utilizează fie ca atare, fie se separă în componente, care apoi se amestecă cu alte substanţe pentru obţinerea parfumurilor. Exemple de florii parfumate:

După ce s-a cunoscut compoziţia chimică a uleiurilor eterice, s-a trecut la obtinerea lor pe cale artificială. Primele esente obţinute în laborator au fost esenţa de gaultheria (salicilatul de metil) şi esenţa de migdale amare (aldehida benzoică). Astăzi se cunosc metode pentru obţinerea substanţelor naturale găsite în uleiurile parfumate şi chiar se obţin unele inexistente în natură. Există şi unele parfumuri ce se obţin prin extragerea uleiurilor volatile şi amestecarea lor cu alţi compuşi naturali sau sintetici, rezultatul fiind un parfum cu o valoare superioară celui natural. Exemplu: esenţa de trandafiri are patru constituienţi principali- geranionul, citronelolul, alcoolul feniletilic şi nerolul. Geranionul se extrage din uleiul de citronela Java, din esenţa de palmarosa etc. Citronelul se obţine pornind de la esenţa de citronel. Alcoolul feniletilic este obţinut prin sinteză, iar nerolul, tratând chimic geraniolul sau apa de flori de portocal. Un parfum este un amestec lichid de uleiuri sau compuşi aromatici, de fixativi şi de solvenţi, utilizat pentru a da corpului uman, unor obiecte sau spaţiului de locuit un miros plăcut. Parfumurile pot fi grupate în diferite familii olfactice, pe teme sau acorduri după cum urmează : Florale Parfumuri care sunt dominate de esenţa uneia sau mai multor flori. Când se utilizează o singură floare parfumurile se numesc soliflore (ca de exemplu parfumul Diorissimo al lui Christian Dior pe bază de lăcrămioare). Chypre Parfumuri produse pe un amestec de bergamote, muşchi de stejar, paciuli, şi labdanum. Această familie de parfumuri şi-a căpătat denumirea de la parfumul cu acelaşi nume creat de François Coty. Aldehidice Parfumuri care încorporează o familie de substanţe chimice cunoscute sub numele de aldehide. Chanel No 5 creat de Ernest Beaux în 1921 a fost primul parfum aldehidic. Alte parfumuri aldehidice sunt Je Reviens şi Arpège. Caracteristica parfumurilor aldehidice o constituie nota lor "picantă" . Fougère Parfumuri cu o bază de lavandă, cumarin şi muşchi de stejar. Această familie este numită după parfumul Fougère Royale produs de Houbigant, primul care a utilizat această bază. Multe parfumuri masculine fac parte din această familie, care este caracterizată prin mirosuri erbacee sau lemnoase. Piele O familie de parfumuri care combină esenţe de miere, tutun, lemn, şi gudron de lemn, cu un miros care se aseamănă cu cel de piele. Lemnoase Parfumuri în care domină esenţele lemnoase, în mod tipic de lemn de santal sau de cedru. Paciuli, cu mirosul său de camfor este utilizat frecvent în aceste parfumuri. Orientale O clasă răspândită de parfumuri combină esenţa de vanilie sau alte esenţe de natură animală cu esenţe florale sau lemnoase. Parfumul mai poate conţine uleiuri de camfor şi răşini. Citrice O familie veche de parfumuri care, până de curând, consta în special din ape de colonie "răcoritoare" datorită tenacităţii reduse a esenţelor citrice. Producerea de noi compuşi aromatici a permis crearea unor parfumuri care utilizează cu precădere esenţe citrice. Exemple de parfumuri: Concentraţii şi compoziţii Uleiurile aromatice sunt diluate cu o cantitate corespunzătoare de solvent, pentru a le face mai uşor de utilizat. Uleiurile nediluate, atât cele naturale cât şi cele sintetice conţin concentraţii ridicate de compuşi volatili care pot provoca reacţii alergice, pot produce răni dacă sunt aplicaţi pe piele sau pot deteriora îmbrăcămintea. Deşi uleiurile aromatice pot fi diluate prin solvenţi ca jojoba, uleiul de cocos fracţionat sau ceara, solventul utilizat cel mai frecvent pentru diluarea uleiurilor din parfum este etanolul sau un amestec de etanol şi apă. Proporţia de uleiuri aromatice (ca procent în volume) dintr-un parfum determină tipul acestuia: Extras de parfum: 20%-40% compuşi aromatici Apă de parfum (Eau de parfum): 10%-30% compuşi aromatici Apă de toaletă (Eau de toilette): 5%-20% compuşi aromatici Apă de colonie (Eau de Cologne): 2%-3% compuşi aromatici -apa de parfum are concentraţia de parfum de circa 12-15%, restul fiind alcool. Mirosul este mai puternic atunci când vremea este rece, şi poate dura în medie 5 ore. -apa de toaleta conţine circa 5-12% parfum , iar alcool 88-95% şi durează 4 ore. -apa de colonie- parfumul are o concentraţie de 2-6%,în cea mai mare parte găsindu-se alcool în combinaţie cu apa;durează circa 3 ore.